Traducción del rumano por Mihaela-Alina Proca y Pablo Fante publicada en Revista Nigredo, vol. 1, París, 2003.
La Luz
La luz qe siento
invadir mi pecho al verte,
¿no es quizá una gota de luz
creada el primer día
de aquella luz, honda sed por la vida?
La nada yacía en agonía,
cuando solo en la sombra flotaba, y dio
un signo, lo Impenetrable:
"¡Qué sea la luz!"
Un mar
y una borrasca alocada de luz
instantánea se creó:
sed era de pecados, de ardores, de impulsos, de pasiones:
sed de humanidad y sol.
Pero, ¿dónde se enterró la cegadora
luz de aquel tiempo: quién sabe?
La luz, que siento invadir
mi pecho al verte, hermosa, es quizá la última gota
de la luz creada el primer día.
Lumina
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de vieaţă ?
Nimicul zăcea-n agonie,
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină !"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?
Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd - minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
.
Silencio
Tan hondo silencio en derredor, que parezco oír
cómo chocan al cristal los rayos de luna.
En el alma
me ha despertado una voz ajena
y canta un cantar, en mí, el valle que no es mío.
Dícese que los antepasados, muertos sin la edad,
con sangre joven aún en las venas,
con fuego grande en la sangre,
con vivo sol en el fuego,
vienen.
Vienen a proseguir
en nosotros
sus vidas no vividas.
Tan hondo silencio en derredor, que parezco oír
cómo chocan al cristal los rayoz de luna.
Oh, ¿quién sabe, soplo mío, en qué alma cantarás
a tu vez, por los evos,
sobre cuerdas dulces de silencio,
harpa de tinieblas, la nostalgia estrangulada
y la trozada alegría de vivir? ¿Quién sabe? ¿Quién sabe?
Linişte
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
In piept
mi s-a trezit un glas străin
şi-un cântec cântă-n mine-un dor
ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşi care au murit
fără de vreme,
cu sânge tânăr încă-n vine,
cu patimi mari în sânge,
cu soare viu în patimi,
vin,
vin să-şi trăiască mai departe
în noi
viaţa netrăită.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?
Lucian Blaga: nace en Transilvania en 1895; de formación teológica, filosófica en Viena, es luego diplomático, exiliado interno en 1948; desaparece en 1961.
No hay comentarios:
Publicar un comentario